George Ogăraru a declarat imediat după ce Steaua a obținut promovarea în Liga 2 că vor urma două luni de foc, în care va fi pregătit sezonul viitor. Managerul CSA Steaua își dorește ca Daniel Oprița să rămâna la echipă.
Steaua câștigă cu Afumați, 2-1, și în returul barajului pentru promovare. Militarii ajung pentru prima dată în istorie în Liga 2, iar jucătorii lui Daniel Oprița au dat drumul la sărbătoare.
Valentin Bărbulescu a mărturisit că i-a dedicat promovarea lui Martin Tudor, plecat dintre noi anul trecut.
Daniel Oprița a declarat după meci că mai are o lună de contract și că nu știe ce se va întâmpla mai departe. Are însă asigurările lui Ogăraru că este dorit mai departe la echipă.
„Este o mare bucurie, e un moment în care am văzut că toată lumea s-a descătușat, obiectiv îndeplinit și de acum ne putem planifica liga 2.
Daniel Oprița a ținut foarte bine echipa concentrată și cred că așa e foarte sănătos să gândești. Până când nu ești calificat nu e bine să vorbești despre calificare.
Am controlat meciul de la început până la final, dar a fost această emoție a promovării. Ne-am dorit foarte mult să ajungem în Liga 2. Ne-am fi dorit tare mult să-i avem pe suporteri pe stadion, dar vom sărbători alături de ei în Ghencea.
Pentru Liga 2 le promitem că vom face tot posibilul să aliniem o echipă care să se bată pentru primele locuri. Urmează două luni de foc, agitate, în care vom avea mult de lucru.
Măcar noaptea aceasta să o păstrăm pentru a ne bucura. Ne dorim ca Oprița să rămână, cum să nu? Ne dorim să rămână în continuare!” , a spus Ogăraru la finalul meciului.
CS AFUMAȚI – STEAUA BUCUREȘTI 1-2 Adrian Popa 45′ / George Călințaru 3′, Emilian Pacionel 90′ – penalty
CS Afumați: Mihai Irimiea – Constantin Robicek, Florin Geană (Octavian Nedelcu 86′), Adrian Popa, Alexandru Arnold, Sabin Alexe, Ștefan Stîngă, Ionuț Tudorache (Marian Ghiță 81′), Răzvan Avram, Ștefan Vasile, Mugurel Dedu (cpt.)(Robert Buduroi 72′) Rezerve: Mihai Obretin – Mihai Dumitrescu, Radu Zamfir, Matei Babaua, Dragoș Dumitrescu, Eduard Prodan Antrenor: Vasile Neagu Eliminat: Ștefan Stîngă 77′ (cumul de cartonașe galbene)
Steaua: Raul Bălbărău – Adrian Ilie, Dean Beța, Walace Alves da Silva, George Călințaru, Mădălin Mihăescu, Valentin Bărbulescu (cpt.), Emilian Pacionel, Alexandru Zaharia, Dragoș Huiban, Philippe Nsiah (Florin Răsdan 75′) Rezerve: Ștefan Mușat – Sergiu Bactăr, Robert Neacșu, Ovidiu Morariu, Antonio Vlad, Rareș Enceanu, Remus Chipirliu, Liviu Băjenaru Antrenor: Daniel Oprița
Stadion: Comunal (Afumaţi – Ilfov); Arbitru: Iulian Călin (Ştefăneşti – Argeş); Asistenți: Gheorghiță Bălan (Piteşti) și Nicușor Marin (Suseni – Argeş); Rezervă: Andrei Moroiță (Ploieşti); Observatori: Vasile Bratu (Slobozia) și Mihai Andrieş (Bucureşti).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER